3 idei de afaceri la domiciliu pentru 2013


Ideile de afaceri la domiciliu reprezinta oportunitati viabile de a transforma o pasiune sau un hobby intr-o mica afacere profitabila. Pentru a face asta nu e nevoie sa renunti la jobul pe care il ai si nici nu ai nevoie de multi bani pentru a incepe. Mai jos sunt cateva idei de afaceri care iti pot aduce mai multi bani in 2013. 1. Realizarea de bijuterii handmade. Acesta este o alta idee de afacere profitabila in 2013 pentru ca majoritatea clientilor pentru acest tip de accesorii nu mai doresc produse standardizate care arata toate la fel cautand produse unicat, cu amprenta personala. Asa ca, daca iti place sa te joci si ai talent in realizarea de bijuterii, fie ca e vorba de inele, coliere, bratari, brose, cercei sau orice altceva, acesta este domeniul pentru tine. Este genul de afacere ideala pentru desfasurarea la domiciliu pentru ca, la fel ca in cazul celorlalte idei, nu ai nevoie de foarte mult spatiu si nici de aprobarea vecinilor pentru desfasurarea unei astfel de activitati. Inainte de a incepe, fa o cercetare si vezi care sunt tendintele in domeniu si ce se poarta, pentru a sti ce fel de materiale si accesorii sa iti cumperi. Exista extrem de multe resurse online care ofera informatii pentru acest tip de afacere: ce materiale ai nevoie, ce instrumente si scule sunt recomandate, ce se poarte si ce nu mai este la moda, precum si diverse cursuri si workshopuri pentru incepatori. Primii clienti vor fi cel mai probabil prietenii tai si familia ta, iar asta este si o modalitate foarte buna sa te promovezi, prin intermediul recomandarilor. De asemenea mai poti sa iti vinzi produsele participand la diverse targuri si expozitii, dar si prin intermediul website-ului propriu. Poti de asemenea sa te asociezi cu alti producatori, de exemplu de haine si sa iti vinzi produsele prin intermediul magazinului lor sau sa iti oferi bijuteriile pentru a fi incluse in parade de moda, in felul acesta poti sa iti faci un nume in domeniu. In acest caz trebuie sa gasesti un producator ale carui haine corespund ca stil cu bijuteriile pe care le creezi tu. 2. Realizare de decoratiuni si ornamente pentru Craciun. Pentru initierea unei astfel de afaceri ai nevoie de talent, indemanare pentru lucrul manual, de creativitate si de perseverenta. Activitatile de confectionare le poti face intr-una din camerele apartamentului in care locuiesti, pentru ca nu ai nevoie de un spatiu foarte mare. Pentru faza de concepere a decoratiunilor gasesti pe internet diverse site-uri care va ofera modele si inspiratie in ceea ce priveste tendintele in decoratiunile de Craciun. Promovarea si vanzarea produselor se poate face atat offline: prin participarea la targuri de handmade si targuri de Craciun, cat si online prin intermediul unui website sau a paginii tale de pe diverse retele de socializare. Astfel de decoratiuni reprezinta si un cadou frumos care poate fi facut in perioada Sarbatorilor, asa ca poti gandi diverse oferte pentru a-ti creste vanzarile: de exemplu la doua produse cumparate, clientul sa primeasca unul gratis. 3. Realizarea de sapunuri si produse cosmetice naturale. Aceasta poate fi o afacere profitabila pe tot parcursul anului pentru ca produsele cosmetice, lotiunile, cremele, uleiurile si sapunurile organice sunt din ce in ce mai cautate, pentru ca oamenii se intorc la un stil de viata sanatos. Astfel daca ai o pasiune pentru produsele cosmetice naturale si doresti sa te specializezi in realizarea unor astfel de produse ai sansa de a te dezvolta intr-un domeniu de viitor, in continua expansiune si profitabil. Pentru desfasurarea unei astfel de afaceri, nu ai nevoie de un spatiu foarte mare, mai ales ca mare parte din activitati se vor desfasura in bucataria apartamentului. Pentru inspiratie, exista extrem de multe site-uri care ofera diverse retete pentru prepararea produselor cosmetice, iar materia prima o poti achizitiona tot online de pe diverse site-uri fie din Romania fie din strainatate. Un exemplu de astfel de site este http://www.sapunnatural.ro. Investitia initiala este relativ mica, pentru ca te poti lansa pentru inceput doar in productia de anumite tipuri de sapunuri sau cosmetice. Pentru promovare si vanzare, poti sa investesti in niste ambalaje interesante, sa participi la targuri de hand-made si produse naturiste, sa iti creezi un blog/website prin intermediul caruia sa iti vinzi produsele dar si sa oferi informatii si sfaturi cu privire la acest domeniu. Cel mai important aspect tine de construirea increderii in produsele tale, iar pentru asta trebuie sa folosesti produse de cea mai buna calitate si sa livrezi mereu ce ai promis. Un instrument util pentru a iti face o idee clara cu privire la costurile implicate de initierea uneia din afacerile mai sus, este template-ul Costuri de start-up. Mai multe informatii si sfaturi cu privire la implicatiile demararii unei afaceri la domiciliu gasiti in articolul: Planificarea unei afaceri la domiciliu. Mult succes! Un material plandeafacere.ro. Toate drepturile rezervate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu